Categorie: Bătrân, urât, ocupat


 Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă va da în judecată producătorii serialului Squid Games deoarece conţine scene copiate până la ultimul amanunt din strategiile ISU. Până şi păpuşa din scena primului joc seamană izbitor cu Arafat din jocul unlamie, doilamie, treilamie, stop! Plagiatul evident nu se opreşte aici, linsul kojakului practicându-se de ani de zile în inspectorat. Purtătorul de cuvânt ISU, pentru neurococi: "Şi jocul cu bilele, cine l-a inventat ha?..noi strângem bilele românilor în palmă de aproape 2 ani! Îi tragem pe sfoară de la prima ordonanţă. O să le cerem ca daună podu ăla de sticlă care nu ştiu cum ne-a scăpat că mere brici la intrarea-n ATI"
Comentarii
reclama ta

 O comună din judeţul Vaslui care avea 0% vaccinaţi, a organizat un concurs de vaccinare. Deşi nici unul din săteni nici nu voia s-audă de vaccin, pentru că au citit pe https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov despre Eruptive angiomatosis after SARS-CoV-2 Vaccine, s-au înscris toţi la concurs. Giani, un membru al comunităţii, practic un ţăran, ne relata înainte de concurs: 'Io nici nu mă gândesc să mă vaccinez împotriva Covid. Nu că-s vreun prost care crede că mă cipează vreun papagal din elita mondială, ci pentru că am avut Covid de 6 ori şi-am strănutat o dată. De la noi din sat trei sferturi am terminat medicina, da' aşa salarii de căcat erau în anii '90 că ne-am deschis toţi birturi şi Fane de la stomatologie un ABC. Ideea ne-a picat acum câteva zile la Smurdoi, baru' lu' Ghiţă, şi ne-am înscris toţi. Ghiţă a luat de la un angro al guvernului 6 paleţi de doze expirate de faizăr. Io-s hotărât să câştig: să nu-mi spuneţi mie Giani Chirurgu, daca nu-mi fac cel putin 50 de doze în 5 minute!' Concursul, care trebuia să ţină 5 minute s-a terminat în 2, pentru că cei 6 paleţi au fost insuficienţi, aşa că sătenii au organizat pe loc un concurs de baut ivermectină, din care Ghiţă avea stocuri suficiente fiind ingredientul principal folosit la Tequila Sunrise.
Comentarii

 Pentru că Cîţu (n.r. un prost din redacţie ar fi optat pentru deoarece) este puţin compromis, Iohannis a anunţat că va propune pentru funcţia de premier tot un personaj fantastic: pe Omul Invizibil! Mai multe voci conspiraţioniste spun că de fapt este un subterfugiu prin care se încearcă repriponirea lui Cîţu în fruntea guvernului. Sursele spun că de ieri seară Cîţu s-a apucat de băut big time. Până dimineaţă a terminat 4 sticle de cerneală invizibilă, semn că în scurt timp acesta va prelua şi interimatul funcţiei de Om Invizibil. Biroul Marvel al PNL dezminte informaţiile: 'Sunt simple supoziţii nefondate. Domnul Cîţu obişnuieşte să bea cerneală invizibilă şi să mănânce gumă de şters încă din studenţie. Noi avem destule personaje fantastice în partid: de la Hulk, la Captain Romania tot-tot!...plus zeci de ciclopi şi pantere roz!'
Comentarii

 Gafă la inaugurarea statuii lui Brukenthal. Preşedintele nu a fost informat la timp de către Raluca Turcan de faptul că baronul era la duş aşa că momentul dezvelirii statuii lui Brukenthal l-a surprins pe acesta indecent în timp ce-şi clăbucea cucul pentru expunere la Muzeul Ceasului din Ploieşti. Nici nu a tras bine preşedintele de perdea că s-a trezit pupând cucul lui Brukenthal. Vizibil iritat de faptul că statuia de la Cotroceni i-a tras perdeaua de la duş si era cât pe ce să-i muşte cucul, Sammy a tras repede o linuţă şi 3 sibieni pe roată apoi a plecat cu Raluca la Untold unde vor interpreta hitul Cucul&Pupăza.
Comentarii

 După exodul medicilor români în Germania sau Franţa există riscul să rămânem şi fără magistraţii atraşi de oferta talibanilor care caută procurori şi judecători din România, atât de apreciaţi în Afghanistan. Nu salariul îi atrage pe aceştia, ci posibilitatea unică de dezvoltare profesională, ştiut fiind faptul că talibanii au pus la punct un sistem juridic extrem de eficient separând judecătorii în două categorii: Judecătorii de NUP, care ştampilează cu NUP toate dosarele găsite pe birou, şi judecătorii care pun ştampila pe condamnări. Aceştia nu sunt plătiţi din bugetul statului ci pe bază de comision de 50% la procurori. Procuratura este organizată ca o firmă de curierat care transportă contra cost sentinţele de la talibani pe mesele judecătorilor. Practic ca-n România dar mai rapid.
Comentarii

 Rezultatul a peste o sută de ani de muncă în domeniul producţiei de plastic pe cale să fie şters cu buretele de o specie agresivă de păstrăvi care insistă să-şi bage nasul în toate pozele cursurilor de apă din România. Păstrăvul mutant, nefotogenic, a fost surprins pentru prima dată în habitatul artificial în urmă cu doar câţiva ani pe râul Someş, dar a migrat rapid în toate apele dulci ale României. Reprezentantul unui ONG care militează pentru protejarea ecosistemului de plastic trage un semnal de alarmă: 'Dacă guvernul nu ia încă de pe acum măsuri ferme, peştele inestetic va ajunge să pericliteze frumuseţea şi nobleţea plasticului adunat de-a lungul anilor la fiecare picior de pod din ţara noastră. Exact ca la stalagmite: pentru fiecare kilometru pătrat de plastic strâns pe luciul apei e nevoie de 100 de ani, sau de-o ploaie mai serioasă. Ar fi păcat ca o formă de viaţă să distrugă suprafeţe nesfârşite de plastic protejat care atrag milioane de turişti în România. Avem indicii că peştii inestetici au fost creaţi într-un laborator din Suedia de o anume Greta Thunberg care i-a făcut după chipul şi asemănarea ei. Ce să o mai dăm politically correct..ce inestetici sau nefotogenici..îs de-a dreptul urâţi, şi mai şi put a peşte'
Comentarii

 Operaţiune reuşită a Forţelor Aeriene Române care încearcă să evacueze ultimii turişti rătăciţi pe plaja din Mamaia înaintea sărbătorilor de iarnă. Un avion Hercules de 2 stele a aterizat în această dimineaţă în zona sigură, de cearceafuri, şi a extras 3 români care încercau să se întoarcă la hotel încă din luna Iunie. Cei 3 sunt epuizaţi dar fericiţi că au reuşit să se salveze din iadul de nisip. Aceştia au povestit emoţionaţi cum au supravieţuit mâncând doar porumb fiert pe care îl furau noaptea de la un taliban techirghiolean care supraveghea zona de ceasuri şi telefoane. MAE anunţă că începând cu 1 Septembrie, pe plaja din Mamaia, România va deschide o ambasadă pentru a putea acorda asistenţă românilor care se ascund încă printre dunele de nisip. * Atenţie, zborul de recuperare cu Hercules nu este acoperit de tichetele de vacanţă, acesta putând fi achitat doar cash la pilot.
Comentarii

 Situaţia în Afghanistan se complică după ce USR a scos armamentul greu la bătaie. Bulai a sosit în goana calului la sediul hobbiţilor de pe Vasile Alecsandri, a înşfăcat mătura, şi-a făcut testul PCR, şi a ţâşnit la vânatoare de talibani. Doi beţivi din Centru Vechi jură că l-au văzut dimineaţa când acesta se întorcea de pe câmpul de luptă, zburând la joasă altitudine, semeţ, cu doar câteva urme de plici pe buci, şi-un clăbuc de muc sub nara stângă, semn că raidul a fost un succes.
'Dacă Bulai arată aşa, vă daţi seama cum îs ăia'?!? Sigur era el, că noi eram beţi şi-am strigat: Bulai, ce bulane ai! Şi el ne-a făcut cu mâna. Pe amândoi.'
Comentarii

 În intervalul 6-14 August, iniţiaţii LGBTQ+ vor aştepta la matulă capturarea bancurilor de heterosexuali naivi care o freacă la suprafaţă şi nu la fund, aşa cum ar fi normal, bineînţeles. În parcul Rozetelor îl găsim pe Robert, un membru al comunităţii alfabetului, care stă la pândă într-o tufă manevrând cu dexteritate o matulă mică. Ne face semn să ne apropiem dar să nu speriem noobii: 'Hai băieţi c-o muşcă! E prima dată când sunt de partea asta a matulei şi e bestial! Am o vechime de 2 ani în domeniu, mai exact de la parada din 2019 când am muşcat-o şi eu de la un membru mai bătrân, da' e foarte mişto. Maro da' mişto. Hai băieţi, daţi-mi o mână de ajutor, trageţi un pic de ea că vă servesc cu nişte icre.'
Comentarii

 Creşterea alarmantă a economiei, anunţată de Cîţu, s-a datorat importului masiv de varză şi fasole, practic economia era balonată, plină de băşini. Cu câteva minute înainte să se flatuleze pe noi, a luat un Carbocit, a râgâit, şi s-a dezumflat imediat. Acum economia se simte bine, este suplă, are buricul lipit de şira spinării exact ca odinioară. După toată această râgâială, românii sunt bucuroşi că au rămas cu frigiderul plin de indicatori macroeconomici, ba chiar unii spun s-au trezit în pat lângă o bunăciune de rată a inflaţiei pe care poa' s-o fută.
Comentarii
follow us on twitter