Pentru că Ursul de Aur nu era de ajuns, a apărut Eurovisionul.

Hai c-am glumit! Eurovisionul a apărut pentru că nemţii, danezii (probably the best singers in the world), elveţienii sau finlandezii trebuiau şi ei să cânte pe undeva. Era păcat ca restul omenirii să nu audă cum se cântă şirurile de consoane care încântau audienţa la nunţile nordicilor sau germanicilor. Lumini, efecte şi femei cu barbă se combină armonios cu zgomotul de ferăstrău umilind de-a lungul timpului trupe de amatori ca Led Zeppelin, Pink Floyd sau Queen. Deşi românii nu s-au lăsat mai prejos şi au trimis şi ei pe scenă o femeie cu barbă, Cezar Ouatu nu a înţeles spiritul competiţiei, şi nu a reuşit să cânte nici măcar o singură consoană, oripilând audienţa din Europa civilizată cu triluri de a, e, i, o, u, ă, â. Mihaiţă a fost cel mai aproape de efectul de ferăstrău, dar Europa nu era pregătită să treacă la flex în domeniul muzical. Eurovision se remarcă prin faptul ca participanţii trebuie să aiba o memorie extraordinara pentru a reţine linia melodică a pieselor pe care le interpetează. La ediţiile de dupa 2002, dacă asculţi cu atenţie, ai impresia ca auzi câteva piese în limba engleză. E prima dată când regretăm că nu ne uităm la Eurovision că am putea umple zeci de pagini.