articolul precedent
articolul urmator

Carpaţii vor fi îndreptaţi cu fonduri europene.

Carpaţii vor fi îndreptaţi cu fonduri europene.
Cel mai important proiect, după înnisiprea hotelurilor de pe litoral, a primit undă verde de la Bruxelles. Ca majoritatea produselor româneşti din perioada pre-UE şi lanţul Carpatic a fost executat strâmb, acesta fiind şi motivul pentru care tunelurile dacice s-au colmatat rapid după ce s-au înfundat cu mii de daci la cotul de 90 din Carpaţii de Curbură. Executarea lucrăii cade în sarcina olandezului Niels Fluor, ortodont. Acesta explică paşii operaţiunii: 'Prima data trebuie curăţat tot, să executăm lucrarea pe o bază sănătoasă. Practic este nevoie de o obturaţie de tunel, aşa că voi băga şarpele prin tunelul dacic. Voi folosi şarpele de 1500 km din Amsterdam şi îl băgăm pe tot, până la manivelă, să-l curăţăm bine. După aia vom curăţa bine zona. Voi detartra meticulos stâncile ba chiar am solicitat ajutorul unui coleg din Viena pentru o despădurire totală, să n-avem surprize. Apoi montez brackeţii şi mai vin o dată pe lună să-l strâng şi să tai factură.
Articol din categoria Bătrân, urât, ocupat

author

Comentarii la articol:

Nici un comentariu, toată lumea e de acord!

Adaugă comentariu!

Spune tu


Ţi s-a activat neurococou? Posteaza articol!
Sau sugereaza subiect:
Sugereaza subiect!
27
facebook
twitter
reddit