Cont
boier

Cele mai proaste 12 zodii în care ai putea să te naşti in România.

Satiră/Pamflet
Cele mai proaste 12 zodii în care ai putea să te naşti in România.
După o analiză riguroasă a astrogramelor , specialistul nostru în atrologie a reuşit să compună lista celor mai proaste zodii în care ai putea să te naşti în România: 1. Berbec: E clar, ăştia din start au ghinion că nu s-au născut în orice altă zodie. 2. Taur: Nativii din zodia taur sunt și ei ghinioniști că au picat între un berbec și 2 gemeni și nu pot monta nimic. Unii mai montează câte un berbec (de unde și o parte a ghinionului berbecilor). 3. Gemeni: Ghinionul lor începe în ultimele luni de viață intră-uterină când, stând lipiţi cu urechea de perete, aud primele fragmente de limba română. 4. Rac: Singurul noroc al racilor e că nu sunt berbeci. 5. Leu: Surpriza zodiacului vine din partea leilor. Ei se simt bine în România când vin în vizită. 6. Fecioară: O caracteristică a acestei zodii este minciuna în care trăiesc. Astfel nu ne putem lua după ei când spun că se simt minunat aici. 7. Balanță: Ăstia au plecat toţi. 8. Scorpion: Nativii din Scorpion sunt recunoscuţi pentru naivitatea lor și se simt foarte bine în România la Londra. 9. Săgetator: Visează să ajungă puşcăşi marini da' n-au voie cu puşcă la Loft. 10.Capricorn: În general n-au nici o treabă, mai precis: nici un job. 11.Vărsător: Sunt recunoscuți pentru abilitatea lor de a-și face loc în tramvai sau în Italia. 12.Pești: Rămân fără personal. Toate păsăricile au zburat deja în ţările mai fierbinţi. Fiind un studiu serios, același specialist a confirmat din punct de vedere statistic rezultatele după studiile făcute pe un eşantion de 20 milioane de români. Specialistul ne roagă să publicăm și următorul anunț: 'Desfund chiuvete, filmez nunți, îngrijesc tinere, servicii parţiale de numerologie (știe numa' până la 5), dezleg botezuri, meditez matematică (tot numa' până la 5). Contactați-mă în gând (până la 5).' Romburac.
This article appeared first on neurococi.ro
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp!
...sau Telegram

Comentarii la articol:

Păi dacă Romburac ştie să numere numai până la 5, cum de a listat 12 zodii?
p.s. Salutări din Italea


  Un Balanţă

Nu ştim, şi nici nu mai putem să-l întrebăm, că dimineaţă a trecut de Nădlac şi n-are roaming.
Salutări din Spanea


  Redacţea
Adaugă comentariu!
Abonează-te!
articole noi pe email
x

Articole asemanatoare:






x

Adauga comentariu


Ţi s-a activat neurococou? Posteaza articol!
Quantcast