Cont
boier

A apărut organizaţia care luptă ca acţiunile ei sa nu conteze deloc.

Satiră/Pamflet
A apărut organizaţia care luptă ca acţiunile ei sa nu conteze deloc.
Nu se ştie de ce a trebuit să treacă sute de ani până când tabloul organizaţiilor să fie complet. Voiai să salvezi planeta? Aveai mii de ONG-uri la care sa aderi. Acţiunile tale căpătau greutate şi salvai ba o balenă dimineaţa la cafea, ba o algă la prânz, ba un stat, de dictatură şi petrol, mai pe seară. Dacă dimpotrivă, aveai chef să faci rău, ori te băgai în oculta locală sau judeţeană, ori sprijineai o organizaţie teroristă. Se vede treaba că până acum nu puteai decât să optezi daca vrei să faci bine sau rău, ceea ce nu era rău dar nu era nici bine. Cetăţenii care îşi doreau ca faptele şi acţiunle lor să nu conteze absolut deloc, şi care constituiau de fapt majoritatea, erau pe cont propriu. Fără o organizaţie care să le susţină interesele, aceştia actionau haotic iar faptele lor nu contau decât pentru ei, fără să întoarcă comunităţii ceva ce nu contează deloc. Aici intervine Asociaţia pentru Absolut Niciun Impact (AANI) care are misiunea de a lupta cu vehemență pentru a nu produce nici un efect. Asociaţia va organiza ateliere cu prezenţa obligatorie, în care membrii se vor strădui cu ardoare să realizeze acţiuni complet inutile. Dacă vă întrebați de ce miliarde de oameni s-ar uni sub această cauză, răspunsul este simplu: pentru că nu contează!
This article appeared first on neurococi.ro
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp!
...sau Telegram

Comentarii la articol:

Nici un comentariu, toată lumea e de acord!

Adaugă comentariu!
Abonează-te!
articole noi pe email
x

Articole asemanatoare:






x

Adauga comentariu


Ţi s-a activat neurococou? Posteaza articol!
Quantcast