Cont
boier

Plan roşu de intervenţie după ce în Bihor a fost semnalată o prună.

Satiră/Pamflet
Plan roşu de intervenţie după ce în Bihor a fost semnalată o prună.
Mai multe apeluri la 112 au anunţat faptul că în Beiuş a fost observată o prună pe ultima cracă a unui prun. Pompierii sosiţi la faţa locului au asigurat perimetrul şi încearcă să recupereze pruna cu şase autospeciale, un cazan cu elice şi-o nacelă. Proprietarul prunului a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de neglijenţă şi a fost respinsă cererea acestuia de prelungire a arestului cu 45 de zile. ISU Bihor a anunţat că în noaptea de revelion vor fi verificaţi toţi prunii din judeţ nu pentru că s-ar aştepta să mai găsească vreo prună ci pentru a ţine populaţia la respect. Nicolae Pipilică, şef furtun al grupului de pompieri din Beiuş, pentru neurococi: "Stau de 30 de ani ca pompier în Beiuş, dar aşa ceva nu s-a mai întâmplat. Cred că vine sfârşitul lumii, altfel nu se explică. Colegul din nacelă a câştigat tragerea la sorţi pe care am organizat-o ad-hoc şi a urcat cu mini-alambicul instituţiei pentru a culege, distila şi da peste cap pruna rebelă, chiar acolo sus în nacelă. Degeaba proprietrul prunului se milogeşte de noi să-l protejăm de beiuşeni măcar 45 de zile. Aşa om nu merită scuzat. Cel mai probabil mâine vom primi misiunea de a-l da jos de pe-o cracă, da' o să-l lăsăm să bălăngăne măcar până de Sfântu Ion, care-i graba?"
This article appeared first on neurococi.ro
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp!
...sau Telegram

Comentarii la articol:

Nici un comentariu, toată lumea e de acord!

Adaugă comentariu!
Abonează-te!
articole noi pe email
x

Articole asemanatoare:






x

Adauga comentariu


Ţi s-a activat neurococou? Posteaza articol!
Quantcast