Sosia reporterului nostru a reuşit să-i surprindă în acelaşi cadru pe Putin, Xi, Michael şi Elvis, chiar înainte de începerea discuţiilor informale ţeste-la-ţeste între cei patru preşedinţi şi regi.
Fane 2 tirbuşoane, sosia reporterului trimis în destinaţia sigură, Moscova, relatează:
'Putin, Jackson şi domnul Presley sunt inconfundabili, exact cum îi ştie o planetă întreagă. Au adus cu ei şi ceva orez, presupun că-i Xi că ăstia seamănă între ei, toţi îs la fel. Putin, când a intrat în cameră, avea pe el o blană de urs, cel puţin aşa am crezut toţi dar s-a dezbracat imediat la bustul gol, pentru o imagine iconică. De abia după ce a intrat în sala de şedinţe am văzut ca blana mişca şi ne-am dat seama că era de fapt un urs viu care în prezenţa lui Putin îşi ţine respiraţia. Michael, ca de obicei, a făcut 2 piruete şi a dus mâna la pulă, de data asta a lui Putin, iar Elvis a mimat puţin Tutti Frutti, numa' cât să leşine secretarele pe 2 etaje.
Mi-a promis Dan că-mi dă 12 beri la întoarcere da' nici nu mai vin că-i fain aici. Caută-ţi altă sosie bă.'
x
Adauga comentariu
Ţi s-a activat neurococou?
Posteaza articol!