Ricky Dandel i-a trimis lui Smiley o scrisoare prin care îşi cere scuze că în tinereţea sa a abuzat de talentul de compozitor şi nu a mai lăsat combinaţii posibile de doremifasoluri care să sune cât de cât elegant. Legendarul cantautor s-a arătat surprins şi de faptul că în continuare mii de cetăţeni încearcă să compună muzică, ca şi cum n-ar şti că el le-a compus pe toate care meritau compuse deci n-au mai rămas decât ciurucuri
Ricky Dandel pentru neurococi:
"Pentru Smiley am o afinitate specială. Când îl văd pe el parcă mă aud pe mine în tinereţe, unde mai pui că amândoi avem nume englezeşti, deci suntem cool. Îţi dai seama că nu e o coincidenţă. Chiar regret că nu i-am lăsat ceva de compus. Dacă ştiam scriam cu 12-13 capodopere mai puţin să aibă şi el de-un album cu şlagăre, săracu'."
Smiley a simţit că-i fuge pământul de sub picioare când a înţeles că idolul său, Ricky Dandel, a compus chiar toate piesele la care s-ar fi putut gândi:
"Sincer, am avut o bănuială, dar am sperat că maestrul Ricky a lăsat ceva şi pentru posterioritate. Acu e clar că mă agit degeaba. Mă apuc de Uber. Sper că Dandel n-a făcut taxi."
x
Adauga comentariu
Ţi s-a activat neurococou?
Posteaza articol!