Intrarea în peşteră fusese ascunsă privirii mii de ani de o grupare de roci specifice, hemorocoidale, şi a fost descoperită accidental cu ocazia dinamitării unei cariere de mâl din Liechtenstein.
Peştera Oxiurilor a fost denumită aşa datorită urmelor şi fosilelor de tenii, limbrici, giardia dar mai ales oxiuri, din care erau doi. În urmă cu 15.000 de ani, peştera era un adăpost pentru aceste helmintii şi protozoare. Este una din puţinele peşteri care se întinde pe teritoriul a 2 ţări având sfincterul de vizitare în Liechtenstein şi fundul-fundului în Germania.
La intrarea în peșteră se află un pavilion, compus dintr-o sală de așteptare, casa de bilete, un bar, un mic muzeu tricocefalic și un stand cu suveniruri și obiecte artizanale specifice zonei: butpluguri şi buzdugane.
Accesul vizitatorilor este posibil doar până în galeria Sigmoid dar pot roti degetul în sala Rectumului, pot pipăi formaţiunea Prostatus, sau pot viziona virtual întreaga peşteră contra cost cu ajutorul unui speolog dotat cu endoscop.
Pentru că iniţial nu au pregătit cum se cuvine regulamentul de vizitare a peşterii, câţiva turişti, au intrat în peşteră cu unghia vizitatoare netăiată şi din păcate au distrus toate stalagmitele şi stalactitele. Pentru a prezerva frumuseţea peşterii autorităţile au decis de atunci ca vizitatorii să prezinte unghiile la control, să poarte mănuşi şi să folosească WD40.
x
Adauga comentariu
Ţi s-a activat neurococou?
Posteaza articol!