Cont
boier

Atelierele de reparat Salate de Boeuf trag alarma: au fost înfundate cu mazăre.

Satiră/Pamflet
Atelierele de reparat Salate de Boeuf trag alarma: au fost înfundate cu mazăre.
Ca în fiecare an în perioada Crăciunului, atelierele de reparat salate de boeuf au lucrat non-stop, ultima salată fiind reparată în această dimineaţă, după o operaţie complicată în urma căreia i-au fost extirpate 212 boabe de mazăre. Asociaţia Reparatorilor de Salate de Bouef au prezentat datele adunate în cele 4 zile de operaţiuni: "Au fost salvate 12.687 Salate de Boeuf, unele în stare gravă. Dintre acestea, 12.602 au supravieţuit şi după doar câteva minute de recuperare au fost redate familiei. Deşi nu am precupeţit nici un efort am pierdut 85 de salate, un record trist. Dacă în anii trecuţi principala problemă a fost maioneza tăiată, majoritatea cazurilor fiind înregistrate în Craiova, Brăila şi Vaslui, anul acesta s-au înregistrat daune la nivelul întregii ţări. Salatele de Boeuf aduse la atelierele noastre prezentau mici tumori verzi care au trebuit extirpate cu atenţie pentru a nu afecta celelalte organe din salată. Dacă cei de la TNR nu ar fi solicitat CERN să repare maioneza din Craiova, Brăila şi Vaslui, cred că ne sufocam, mulţumim frumos! Din anchetele noastre, intervievând gospodinele, costul ridicat al cărnii pare să fi fost principala cauză. Majoritatea spun că au recurs la adaosul de mazăre pentru că n-au avut bani de parizer dar au găsit în cămară un borcan cu mazăre învelit în Scânteia Tineretului, de care uitaseră că a fost ceva fain la televizor în 25 dec 1989. Am avut şi un caz extrem în care un cetăţean, IT-ist la Continental Timişoara, s-a prezentat cu un bob de mazăre cu muştar rugându-ne să-i reparăm salata de boeuf. Ne-au dat lacrimile, şi i-am oferit un loc de muncă în echipa noastră să mănânce şi gura lui ceva."
This article appeared first on neurococi.ro
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp!
...sau Telegram

Comentarii la articol:

Nici un comentariu, toată lumea e de acord!

Adaugă comentariu!
Abonează-te!
articole noi pe email
x

Articole asemanatoare:






x

Adauga comentariu


Ţi s-a activat neurococou? Posteaza articol!
Quantcast